Celebra pianină a maestrului Henry Mălineanu, la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște



Fundația „Henry Mălineanu”, partener, colaborator și sponsor constant al Festivalului Național de Romanțe ”Crizantema de aur” ne-a făcut onoarea de a sponsoriza Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște cu celebra pianină a maestrului Henry Mălineanu, reputat compozitor de romanțe.

Pianina se află expusă la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște în Salonul Compozitorilor și poate fi admirată până pe 31 decembrie 2021.

Tot în saloanele Muzeului „Casa Romanței”, vizitatorii au ocazia să vadă și alte instrumente vechi, foarte valoroase, din istoria Romanței românești, alături de documente prețioase care atestă Romanța ca gen muzical de patrimoniu al culturii naționale, aflată și în geneza Imnului Național al României.

Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște - unic în România - face parte din structura Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”, aflat în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița.






Featured Posts
Recent Posts