© 2018 -- Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște

  • Facebook Social Icon
  • Twitter Social Icon
  • Google+ Social Icon
Please reload

Recent Posts

"Academia Tinerețea Romanței", în premieră la Târgoviște

September 3, 2019

1/10
Please reload

Featured Posts

CASA ROMANȚEI din Târgoviște – prezentare și organizare muzeală

October 24, 2018

For the english presentation, click here

Realizarea la Târgoviște a „Casei Romanței” – spațiu muzeal unic în România – de către Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște, sub patronajul Federației Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO din Europa și America de Nord (FEACU), constituie unul dintre cele mai remarcabile argumente cu care promovăm, pe plan național și internațional, Romanța ca gen muzical de patrimoniu al culturii naționale, pentru includerea ei în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO.

Ideea înființării la Târgoviște a Casei Romanței aparține fondatorului și președintelui Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște, Teodor Vasiliu, doctor în istorie, autor al monografiei „Istoria Crizantemei de aur”, pasionat cercetător al genului și al fenomenului muzical de la Târgoviște și deținător al unei impresionante colecții personale în domeniul Romanței și al Festivalului „Crizantema de aur”. Prin acest demers muzeal, publicul are posibilitatea să intre în lumea fascinantă a Romanței pe care au slujit-o mari compozitori, interpreți, actori și personalități remarcabile ale culturii naționale și artiști valoroși ai scenei internaționale.

Imobilul din Bulevardul Regele Carol I, nr. 3, în care a fost realizată și inaugurată „Casa Romanței” din Târgoviște la data de 18 octombrie 2017, are el însuși valoare de patrimoniu. Aparține Consiliului Județean Dâmbovița și a fost acordat în comodat Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște, în anul 2017, având în vedere interesul public major, manifestat şi în cadrul întâlnirilor oficiale cu delegaţii ale reprezentanților Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și ai FEACU, cu scopul înființării și acreditării Casei Romanţei ca Muzeu al Romanţei, putând deveni astfel unul dintre cele 40 de muzee ale muzicii din lume și unul dintre cele 5 muzee ale genurilor muzicale de patrimoniu din lume. Alegerea sa a fost justificată şi din punct de vedere istoric, având în vedere că în acest imobil a fost semnat în anul 1968 actul de naştere al Festivalului Naţional de Romanţe “Crizantema de Aur”, cel mai mare eveniment muzical naţional din România dedicat Romanţei, care a oferit Municipiului Târgovişte un bine meritat statut cultural de Capitală a Romanţei.

Angajamentele publice exprimate de autoritățile locale în anul 2017 cu ocazia ediției jubiliare a 50-a a Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur” și în cadrul întâlnirilor oficiale, inclusiv cele cu Președintele de onoare al Federației Mondiale a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO, dl. George Christophides, exprimă întreaga susținere față de acest mare proiect cultural apreciat la superlativ de toate personalitățile naționale și internaționale care au onorat evenimentul de inaugurare a „Casei Romanței” din Târgoviște.

De asemenea, patronajul acordat Casei Romanței de către Federația Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO din Europa și America de Nord reprezintă o expresie și o garanţie a interesului major pe care distinșii reprezentanți ai UNESCO îl acordă realizării la Târgovişte a Muzeului Romanţei, în spaţiul actual. Acesta este un obiectiv de mare însemnătate în cadrul demersului oficial pe care Centrul Cultural pentru UNESCO “Cetatea Romanţei” Târgovişte l-a iniţiat la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, împreună cu Primăria și Consiliul Local Târgoviște și Comisia Naţională a României pentru UNESCO, în vederea includerii Romanţei în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO.

 

Proiectul „Casa Romanței – ambasadă a culturii la Târgoviște”

 

Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște și Federația Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO din Europa și America de Nord (FEACU) au inițiat în ianuarie 2018 proiectul „Casa Romanței – ambasadă a culturii la Târgoviște”.

Proiectul este dedicat promovării patrimoniului material și imaterial al județului Dâmbovița, al evenimentelor și obiectivelor de mare interes cultural, religios, științific și turistic din această zonă istorică a României și este menit să contribuie la promovarea tezaurului cultural-istoric al județului Dâmbovița.

    La „Casa Romanței” din Târgoviște se organizează periodic, în parteneriat cu numeroase instituții publice, evenimente cultural-artistice, educative, științifice menite să înnobileze statutul cultural și istoric al municipiului Târgoviște și al județului Dâmbovița și să contribuie la identificarea de noi oportunități pentru promovarea în țară și în străinătate a patrimoniului cultural din această zonă a României.

    În acest scop, Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște colaborează cu Primăria și Consiliul Local Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Instituția Prefectului județului Dâmbovița și a încheiat parteneriate cu  Arhiepiscopia Târgoviștei, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Societatea Scriitorilor Târgovișteni, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – filiala „Ion Heliade Rădulescu” din Dâmbovița, Asociația Cultul Eroilor Regina Maria – filiala Dâmbovița, Garnizoana Târgoviște, Televiziunea Columna și cotidianul „Jurnal de Dâmbovița”.

    Prin acest proiect de larg interes public, Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște și-a propus să promoveze Romanța pe plan național și internațional în anul 2018, declarat Anul European al Patrimoniului Cultural. Considerăm că este și de datoria noastră să onorăm această moștenire excepțională pe care o au municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița ca organizatori ai Festivalului Național „Crizantema de aur” și ca urmare a slujirii neîntrerupte la Târgoviște, timp de 50 de ani, a Romanței – ca gen muzical de patrimoniu al culturii naționale.

  

 

Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște asigură direcția artistică a Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur” și organizează evenimentele asociate Festivalului, dedicate în acest an celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918 și Anului European al Patrimoniului Cultural.

 

Organizarea muzeală a „Casei Romanței”

Casa Romanței din Târgoviște se deschide cu „Sala vocilor de aur”, dedicată corifeilor romanței și marilor voci ale scenei românești și internaționale care au slujit Romanța și Festivalul Național „Crizantema de aur”, prin activitatea lor concertistică și discografică. Vizitatorii pot admira încă de la intrare panourile cu fotografii ale vedetelor muzicii populare, muzicii clasice și muzicii ușoare din România, alături de cele al interpreților din străinătate care au fost prezenți în recital la Festivalul Național „Crizantema de aur”. Vitrinele sunt dedicate partiturilor vechi, documentelor inedite, fotografiilor din festival, discurilor vechi și noi de romanțe, precum și altor materiale din colecții particulare.

„Sala compozitorilor” cuprinde documente inedite, fotografii și partituri vechi care reprezintă o mărturie istorică elocventă a preocupării pentru creația de romanțe pe care au avut-o generații de mari compozitori români, peste 250, mari dirijori și muzicologi care au contribuit semnificativ la evoluția acestui gen muzical, la înnobilarea lui muzicală și poetică, precum și la slujirea lui timp de 50 de ani pe scena Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur”. Tot în această sală, vizitatorii pot admira numeroase partituri manuscris de romanță, prezentate în concursurile de Creație ale Festivalului „Crizantema de aur”, caiete cu versuri de romanțe din perioada interbelică, culegeri de romanțe editate în ultimii 50 de ani la Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, precum și culegeri muzicale editate de compozitori români. Alte lucrări foarte valoroase sunt: monografia „Istoria Crizantemei de aur”, culegerea muzicală „100 de romanțe lansate la Crizantema de aur”, realizate de Teodor Vasiliu și, respectiv, de Alina Mavrodin Vasiliu – director artistic al Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur”.

Tot „Sala compozitorilor” găzduiește și o foarte veche partitură olografă de romanță a celebrului compozitor Ciprian Porumbescu, facsimil după partitura originală aflată în arhiva Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, precum și planșa intitulată „Romanța imnului național”, care cuprinde partiturile, versurile și alte documente istorice care probează faptul că romanța compusă în anul 1836 de Anton Pann, „Din sânul maicei mele”, pe versurile poetului târgoviștean Grigore Alexandrescu, se află la geneza Imnului de stat al României, „Deșteaptă-te, române!”, ale cărui versuri au fost semnate de Andrei Mureșanu.

„Sala Trofeelor” și „Sala actorilor și prezentatorilor” cuprind fotografiile câștigătorilor Trofeului „Crizantema de aur” și pe cele ale Premiului I al festivalului, începând cu anul 1968, precum și fotografii ale celor peste 70 de mari actori și prezentatori de televiziune care au prezentat și au susținut recitaluri la „Crizantema de aur”. De asemenea, aici se mai găsesc fotografii inedite din concerte, discuri, materiale documentare din colecțiile lor particulare, premii, trofee și distincții din istoria festivalului, toate programele de sală din cele 50 de ediții, afișe, precum și multe documente inedite aparținând realizatorilor de televiziune, de radio și jurnaliștilor din presa scrisă care au contribuit la difuzarea și promovarea Romanței și a Festivalului Național „Crizantema de aur”, astfel încât Romanța să ajungă la marele public din România și din străinătate.

Vizitatorii mai pot admira la „Casa Romanței” instrumente muzicale vechi, ținute vestimentare de concert și alte articole personale donate de compozitori, dirijori și interpreți de romanțe și de urmași ai acestora.

Sala studio „Crizantema de aur” este destinată organizării evenimentelor culturale în cadrul programului „Casa Romanței – ambasadă a culturii la Târgoviște” și are în dotare pianul de concert al Festivalului „Crizantema de aur”, care a supraviețuit miraculos incendiului care a distrus, în anul 1986, sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgoviște, în care se organiza anual festivalul.

„Casa Romanței” din Târgoviște este, în egală măsură, și un spațiu în care vizitatorii pot viziona înregistrări video din Festivalul Național „Crizantema de aur”, intrând astfel în fascinanta lume a patrimoniului cultural imaterial românesc în care Romanța a dăruit României Imnul de Stat și unește, de peste 250 de ani, marile spirite ale națiunii române în concertul sublim al umanității, dedicat păstrării identității culturale și salvgardării valorilor de patrimoniu cultural material și imaterial.

Imobilul mai conține și alte săli speciale pentru audiții muzicale, repetiții pentru evenimente, protocol, spații expoziționale, precum și un birou pentru cercetarea, conservarea și restaurarea patrimoniului romanței.

Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște dorește ca evenimentele organizate în spațiul muzeal „Casa Romanței”, precum și activitățile artistice realizate în cadrul Programului Național de Concerte „Romanța ne unește”, desfășurate sub patronajul CNR UNESCO și al FEACU, să determine o schimbare majoră de mentalitate și de percepție cu privire la Romanță și să creeze o nouă atitudine pe plan național și internațional față de acest gen muzical de patrimoniu al culturii naționale.

 

 

 

 

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Follow Us